depresie-postpartum

Ghid pentru a face față depresiei postpartum

Publicat pe Publicat în Depresie, New

Ghid pentru a face față depresiei postpartum


Depresia postpartum este acel tip de depresie care debutează în timpul sarcinii sau oricând după naștere într-o perioadă de un an. Prin toate simptomele cu care se manifestă depresia postpartum, ea poate cauza modificări ale dispoziției, poate îngreuna relaționarea cu cei din jur și, de cele mai multe ori, are efecte negative asupra relației de atașament dintre mama și copil.

Pentru că este într-adevăr diferită de simplele stări inconfortabile, depresia este o tulburare mentală, care are nevoie de tratament de specialitate pentru diminuarea manifestărilor și pentru a susține activitatea funcțională de zi cu zi pentru creșterea armonioasă a copilului.

Identificarea și monitorizarea simptomelor depresiei postpartum sunt cele mai importante componente ale tratamentului acestei tulburări. Este recomandat să contactați un specialist dacă observați că relațiile cu cei din jur se deteriorează și dacă gândurile dar mai ales stările emoționale vă afectează activitatea zilnică.


Ce facem atunci când sesizăm că starea cognitivă și emoțională se deteriorează în direcția depresiei? În momentele când observăm declinul stării emoționale ar trebui să ne orientăm atenția spre formarea și consolidarea relațiilor atât cu copilul, în ceea ce privește atașamentul, cât și cu ceilalți. Este recomandat să cerem ajutor partenerului sau familiei.

  1. Consolidează atașamentul securizant cu bebelușul!

Nevoia de atașament securizant este reciprocă în relația mama-copil. Capacitatea de coeziune pentru mecanismele creierului bebelușului depinde de legătura emoțională non-verbală. Funcționarea optimă a mecanismelor cerebrale ale creierului copilului își răsfrânge efectele asupra mamei prin eliberarea de endorfine, care îi conferă senzația de fericire și auto-eficacitate ridicată. Depresia postpartum descurajează interacțiunea cu copilul în urma manifestărilor cognitive specifice iar lipsa interacțiunii rezultă în grija inconsistentă oferită bebelușului și în întreruperea procesului de crearea a atașamentului mamă-copil. Atașamentul securizant este cea mai importantă sarcină în primele luni de viață, atât pentru copil cât și pentru mamă. El se formează pe baza răspunsurilor prompte, cu căldură și grijă pe care mama le oferă copilului atunci când el le solicită, pornind de la feedback-ul sub formă de zâmbet, atunci când copilul zâmbește și până la ridicarea lui în brațe atunci când este agitat. Recunoașterea semnalelor emoționale și oferirea răspunsurilor adecvate sunt pilonii unui atașament securizant. Este foarte important de știut că sistemul cerebral este format în așa manieră încât să răspundă automat la semnalele emoționale non-verbale.

  1.      Solicită ajutorul celorlalți atunci când ai nevoie de el!

Contactul social pozitiv ajută la diminuarea stresului mai eficient decât alte modalități de control a acestui obstacol psihologic. În prezent, din ce în ce mai multe femei sunt lipsite de sprijinul social de care beneficiau proaspetele mame cu mulți ani în urmă. Contactul cu familia și prietenii este vital în perioadele în care simțim că se instalează starea depresivă. Este ușor de înțeles de ce am prefera să fim singure și lăsate în pace atunci când simțim starea depresivă, însă este important să conștientizăm prioritatea stării psihice viitoare și efectele izolării sociale asupra depresiei postpartum. Chiar dacă relaționarea socială nu este confortabilă uneori, ea are o importanță majoră pentru sănătatea psihică. Prioritizați relaționarea. Lăsați-i pe cei din familie și pe prieteni să vadă că aveți nevoie de ajutor și susținere. Nu ascundeți sentimentele neplăcute sau dificile. Fiți dispuse să vorbiți despre emoții măcar cu o persoană dispusă să vă asculte și să vă fie alături fără a judeca. Căutați relaționarea cu persoane care se confruntă cu dificultăți asemănătoare. Veți vedea că este reconfortant să aflați că nu sunteți singurele persoane care întâmpină obstacole în perioada postnatală.

  1.       Acordați-vă mai multă grijă!

Cu cât grija pentru starea mentală va fi mai mare, cu atât vă veți simți mai bine. Grija pentru sine poate fi consolidată cu ajutorul unor lucruri simple și la îndemână. Acordați-vă timp pentru a avea grijă de voi și de copil, chiar dacă acest lucru poate însemna să renunțați la activitățile casnice câteodată. Exercițiile fizice sunt la fel de eficiente ca medicația atunci când vorbim despre tratamentul depresiei. Nu este nevoie de mai mult de o plimbare de 30 de minute pe zi pentru a îmbunătăți starea psihică. Meditația mindfulness este o altă modalitate de a îmbunătăți starea psihică atunci când se manifestă depresia. Tehnicile de mindfulness vin în sprijinul relaxării și a conștientizării prezentului. Puneți preț pe somn și odihnă, chiar dacă cele 8 ore de somn sunt un ideal imposibil de atins atunci când sosește nou-născutul. Chiar și așa, profitați de ajutorul primit de la ceilalți pentru a dormi și în timpul zilei. Odată cu somnul și odihna, rezervați-vă timp de care să vă bucurați pentru relaxare.

  1.     Acordați timp și atenție relației cu partenerul!

Relația de cuplu este sursa pentru exprimarea emoțională și conexiunea socială. Statisticile arată că peste jumătate din cupluri aleg divorțul după nașterea copilului. Dacă partenerii nu investesc timp și atenție în relația lor, atunci sarcinile presupuse de creșterea unui copil pot complica relația și o pot afecta în mod negativ. Amintiți-vă că sunteți parteneri și în creșterea copilului și nu îndreptați furia și frustrarea adunată după sarcinile copleșitoare și nopțile nedormite spre celălalt părinte. Colaborarea  în realizarea sarcinilor va duce la formarea unei echipe de succes. Nu presupuneți că partenerul știe la ce vă gândiți atunci când sunteți nemulțumiți. Cum majoritatea dintre noi nu citim gânduri, posibilitatea ca el să nu își dea seama că vă nemulțumește o anumită modificare sau sarcină în urma nașterii este foarte mare. Vorbiți despre nemulțumiri, astfel încât fiecare să știe cu ce se confruntă și ce anume să abordeze atunci când intervine disconfortul.


Referințe:
1. http://www.helpguide.org/articles/depression/postpartum-depression-and-the-baby-blues.html