10-lucruri-pana-la-divort

Încă 10 lucruri până la divorț

Publicat pe Publicat în Cuplu, New

Divorț? Ați încercat asta?


Studiile din domeniul relațiilor de cuplu arată că cele mai frecvente cauze ale dificultăților de relaționare sunt cele care au la bază emoții de furie, durere și indignare. Aceste emoții se sedimentează pe gânduri care vin din sfera acuzelor.

Când acuzele îndreptate spre partener capătă potențialul unor arme care amenință pentru schimbare, relația este sortită eșecului. Dacă ne așteptăm de la celălalt să se schimbe sau să facă lucrurile altfel, doar pentru că noi credem că unele comportamente ale lui sunt cauza pentru nemulțumirea noastră în cuplu, ne îndreptăm vertiginos spre fiasco.

A cere de la celălalt să se schimbe pentru că nouă nu ne este bine în relație, înseamnă a-i pune pe umeri povara bunăstării noastre pe nedrept. Dacă există cineva care poate să facă lucrurile să meargă mai bine, noi suntem aceia. A devenit un lucru firesc să renunțăm la relație atunci când se instalează distanța. Fiecare consideră că celălalt este vinovat, prin urmare, el ar trebui să își asume efortul de a schimba lucrurile.

Ar fi ideal ca partenerii să iasă din cercul vicios al învinovățirii și să încerce să empatizeze pentru a regla așteptările pe care le au față de reacțiile partenerului. Dr. John Gottman, cercetătorul care în decursul a 40 de ani a studiat relațiile de cuplu, sugerează 10 lucruri pe care cuplurile sunt sfătuite să le încerce înainte de a lua decizia divorțului.


1. Nemulțumiri adresate fără reproș!

Ieșiți din cercul vicios al reproșurilor. Stabiliți ce vă deranjează în comportamentul partenerului și spuneți-i asta fără să generalizați nemulțumirea la nivelul personalității lui sau a întregii relații.

2. Priviți conflictele și soluționați-le!

Evitați să lăsați conflictele să stagneze. Adunați-vă curajul de a vă întoarce asupra lor și de a colabora pentru a încerca să le soluționați. Măcar veți ști că ați încercat împreună!

3. Concentrați-vă pe problema care trebuie rezolvată!

Încercați să identificați ce fel de rezolvare vă doriți de la situațiile cu care vă confruntați. Uitați-vă dincolo de emoțiile intense de furie. Ele pot determina reacții defensive, însă au la bază alte emoții de teamă sau frustrare, care cer apărare.

4. Afecțiunea fizică ar trebui să își reia locul printre obiceiurile cuplului!

A ține de mână partenerul poate ajunge să însemne a încerca să dărâmăm un zid de beton. Este greu de reintrodus în gama de obiceiuri unul atât de intim. Nu este imposibil. Poate mai greu inițial, dar posibil și cu efecte biologice extraordinare.

5. Încurajați  afecțiunea și admirația!

Amintiți-vă de ce v-ați îndrăgostit? Căutați aspectele pozitive la celălalt și comunicați-le lui. Exersați ascultarea punctului de vedere a celuilalt.

6. Petreceți timp împreună în fiecare zi!

Creați oportunități de a face lucruri plăcute unul pentru celălalt și totodată reintroduceți în ritmul relației exprimarea empatiei, a înțelegerii și a validării emoționale.

7. Comunicați onest despre problemele din relație!

Dacă există probleme, cu siguranță le simțiți amândoi. Fiți deschiși față de partener și față de voi înșivă. A pune pe tapet problema poate însemna primul pas spre soluționarea ei.

8. Nu permiteți rănilor să avanseze!

Aveți curajul de a identifica gândurile negative pe care vi le formați despre ceva ce face partenerul. Priviți-le și dezbateți-le apoi adresați-le într-o formă prietenoasă partenerului. Nu uitați să îi oferiți șansa să spună partea lui de poveste.

9. Instaurați perioada „fără jigniri și răutăți”!

David Akiva, colaborator al lui Gottman propune cuplurilor să respecte o perioadă în care să nu își adreseze jigniri sau în care să nu se certe. Critica nu este permisă în această perioadă, prin urmare, partenerii nu ar mai trebui să simtă nevoia de apărare.

10. Iertați!

Amintiți-vă constant faptul că sunteți în aceeași echipă. Echipa presupune colaborare pentru atingerea obiectivelor. Colaborarea înseamnă de multe ori iertare și înțelegere. Porniți de la premisa că celălalt face lucrurile cum poate mai bine.


Atunci când partenerul se îndepărtează cel mai ușor este să ne încurajăm să ne vedem de drum și să ne alinăm rănile. Este oare asta varianta cea mai bună? Alegem separarea pentru că celălalt nu vrea să se schimbe. Este acesta un motiv suficient pentru a renunța la relație?


Referințe:
1. https://www.gottman.com/blog/10-things-try-giving-marriage/
2. The Seven Principles for Making Marriage Work, John Gottman, 2000

sursa foto: easterlingfamilylaw.com